Arhivele lunare: Martie 2013

Scrie.

Se chinuie. Se chinuie sa rescrie o poveste. Nu-i place cum s-a sfarsit. I-a dat cel mai trist final pe care si-l putea imagina.

Mai vrea sa mai adauge o pagina de iubire si un paragraf de momente frumoase. Mai vrea sa introduca sperante si vise, apoi sa stearga toata suferinta din final. Vrea sa atenueze certurile de pe parcurs si sa cizeleze momentele frumoase. Vrea sa faca din astea cateva pagini de poveste o saga intreaga.

Dar inainte de toate vrea sa rupa paginile de suferinta. Alea nu ii plac deloc. O chinuie si pe ea durerea personajelor. Asta face cand e singura. Incearca sa schimbe ce a scris.

Lasa pixul rosu jos si pune intre dinti o pastila amara pe care o inghite cu o gura sanatoasa de cafea. Inchide ochii si isi musca mana. Se gandestete ce sa faca. Taie un paragraf si il insemneaza cu o steluta. Apoi ia o foaie noua si incearca sa il rescrie. Nu ii place. Il taie din nou. Se sprijina cu barbia in pix si il reciteste, poate salveaza ceva. Nu. Il rescrie iar. Scrie repede, de teama sa nu isi piarda ideile si sa renunte. Acum ii place. Zambeste si isi da seama ca a reusit sa rescrie iubirea. Acum o dezvolta pentru ca ideile vin de la sine. Descrie in amanunt cum personajul viseaza si spera, descrie fericirea si dorinta apoi dorul. Incercuieste ce a scris si noteaza si partea asta cu o steluta.

Se sprijina din nou cu barbia in pix si isi roade mana. E constienta ca se mazgaleste si ca o doare. Dar s-a obisnuit deja cu durerea.

Acum reciteste tot si prefera sa treaca la ultima parte. Cea mai laborioasa. Trebuie sa inlocuiasca momentele de singuratate cu unele de implinire. Taie, mazgaleste, se chinuie, se gandeste, isi musca mana si se mazgaleste pe fata. Minte. Minte pentru ca are voie. Nimeni nu o obliga sa scrie adevaruri. Minte pe foaie pentru ca lumea crede in finaluri fericite. Si ce daca il realitate nu exista prea multe? De fapt. Exista finaluri fericite? Un lucru care te face fericit nu ar trebui sa dureze pentru totdeauna? Dar ea scrie. Scrie, minte, scrie si minte.

Si-a pus dragostea, sperantele si visele pe foaie. Reciteste si mai face mici corecturi. Ia micul teanc de foi in mana si cu o bricheta le da foc. Nu mai ramane nimic. Apoi priveste satisfacuta toate ciornele pline de durere si singuratate. E tot ce i-a ramas. Adevarul. Realitate.

Anunțuri